Marius Șumudică (48 de ani) nici n-a început bine campionatul în Turcia, cu Gazișehir Gaziantep, că au început să apară oferte pe numele său. Antrenorul român, care a dus-o pe Gazișehir pe podium în Turcia, ar fi dorit în Arabia Saudită, conform unui anunț făcut de saudiți, dar nici nu se gândește să plece acum din „Țara Semilunei”.
Presa din Arabia Saudită a scris că Marius Șumudică e dorit de Al Ittihad, fosta echipă a lui Victor Pițurcă, Lukasz Szukala și Lucian Sânmărtean, dar antrenorul lui Gazișehir Gaziantep nici nu vrea să audă acum de posibilitatea plecării din Turcia.
Turcii l-au sunat pe Șumudică pentru a afla dacă are de gând să dea curs ofertei din Golf, dar românul a fost ferm: „Am primit multe oferte din Arabia Saudită. Am numai 47 de ani și multe lucruri de făcut aici, așa că nu mă gândesc să plec din Turcia acum!”, a spus tehnicianul român, conform sporx.com.
Conform arabilor, Al Ittihad îi oferea un salariu uriaș lui Șumudică: nu mai puțin de trei milioane de dolari pe an.
În prezent, Gazișehir Gaziantep se află pe locul opt în clasamentul din Turcia, cu 11 puncte strânse în șapte meciuri. Gazișehir e nou promovată în prima ligă din „Țara Semilunei”, dar acum două etape ajunsese chiar pe locul trei în clasament.
În Arabia Saudită, Marius Șumudică a mai antrenat-o pe Al Shabab.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER